Cărți publicate

Poezii

Jurnal Virtual

Gânduri dincolo de timp

„Ca sa zbori, trebuie sa te desprinzi. Sa incerci. Sa cazi, apoi sa te înalți ca si cand n-ai fi căzut niciodată. S-o iei de la capăt.” – In umbra noptii – Diana Lis


„Viața e frumoasă prin ea însăși, dincolo de tentațiile pe care le afișează ostentativ, dincolo de imagini și aparențe, dincolo de gândul la ziua de mâine.” – În umbra nopții – Diana Lis

„Ochii i se umplură de azurul unei mări liniștite, pe care razele soarelui pluteau întinse, răspândind fire de lumină.” – Destinul orelor târzii


„Parcă nicicând nu te-a tentat atât de mult să evadezi pe un alt continent ca în această dimineață cu profil desuet, în care stai sprijinit în umbrela neagră, așteptând sosirea metroului.” – Printre iluzii și forme


„Să fii copil înseamnă să alergi și să-ți dorești să zbori, să privești soarele agățat de geamul de la cameră , palmele ce-ți netezesc părul în fiecare zi cu delicatețea cu care o floare se deschide în bătaia zorilor.” – În umbra nopții – Diana Lis