Singura care ne însoțește cu adevărat pe parcursul călătoriei prin viață e iubirea. Se strecoară pe nesimțite în viețile noastre, aproape imperceptibil, aducând cerul aproape, deschizând perspective noi. Această forță infinită ce pune lucrurile în mișcare, prin care divinitatea se arată lumii, deschizând căi de comunicare între două suflete ne invită să cucerim lumea. Să ieșim din cutiile în care am fost așezați de o societate în care totul este cântărit, dozat, măsurat. Să privim în jur și să ne bucurăm. Să respirăm aer proaspăt și să fim recunoscători pentru fiecare moment. E de ajuns o privire, o simplă privire între două suflete care se recunosc și care simt acea familiaritate caldă dincolo de rațional, în fața căreia cuvintele tac, lăsând ochii să spună povești neștiute, dezvăluind taine ascunse de veacuri.
Și tocmai această iubire care ne dă aripi și sensuri noi și despre care se vorbește atât de mult, este adesea marginalizată, ocolită, evitată pentru că rupe bariere și dizolvă concepții impuse de alții, pentru că ne invită să privim în adâncul nostru, scoțând la suprafață răni spre a fi vindecate, pentru că ne scoate din zona de confort. Iar noi, atât de sceptici, atât de ancorați în propria viață care adesea ne pare anostă, suntem deranjați de intangibilul și de inefabilul ei și, obosiți în încercarea noastră de a o supune, de a o aservi propriilor interese, o înlocuim cu ceva palpabil, care să ne perpetueze confortul cu care am fost atât de obișnuiți.
Dar ea e acolo, acel dans între suflete care ne însoțește tăcut, conferindu-ne siguranța că, în tot acest nevăzut de dincolo de lucruri există ceva care ne atrage, care ne cheamă fără cuvinte.
Și totuși, o evităm pentru că suntem atât de obișnuiți cu șabloanele care ne definesc viețile. O vindem ca pe un lucru oarecare. Ridicăm stavile în calea ei, reducând-o la tăcere. Ne găsim substitute care s-o înlocuiască, mulțumindu-ne cu atingerea umbrei sale în puținele clipe de regăsire pe care ni le permitem cu adevărat. Fără să realizăm distanța parcursă în timp și spațiu pentru ca două suflete să se regăsească. Fără să realizăm că iubirea nu înseamnă prea mult dacă nu este împărtășită zi de zi, dacă forța ei colosală prin care divinitatea se arată lumii nu este adusă la lumină printr-un gest, printr-un cuvânt, printr-o atingere.
