M-am înțepat într-o lacrimă. Șchiopătam discret, să-mi maschez mersul asimetric. Era o lacrimă mare, coaptă. Pulsa în colțul ochiului palidă, nevăzută. Am întrebat-o ce caută. Mi-a răspuns afectată, zâmbind seducătoare: „Nimic.” Mă așteptam să colcăie. Dar nu, avea un glas firesc, așezat, de primadonă. Nu înțelegeam ce căuta. Dacă căuta ceva. Mi-a răspuns așezat, dând la o parte o șuviță rătăcitoare. Nu căuta nimic. S-a așezat firesc la umbra mea să se odihnească. Să-și tragă răsuflarea. Legănându-mi pasul într-un susur flămând. M-am înțepat stângaci, desăvârșit în dansul fluid al simțurilor. Era atâta frumusețe în el, că l-am dansat până la capăt. Uitând de rană. De efemerul ei. Așezând pe chip un zâmbet plin.
Sursa foto: facebook
