Vrem multe și le vrem acum. Dar tot ce e cu adevărat valoros se obține doar în timp, iar în secolul vitezei nu avem timp să construim ceva durabil. Totul e pe consum și înlocuit în cea mai mare viteză.
Noul incită creierul, îl menține treaz, îi conferă iluzia unei vieți palpitante. Lucruri, oameni, întâmplări, experiențe, cunoștințe. Însă nimic nu poate fi mai palpitant decât noi înșine și ajungem la cine suntem noi cu adevărat coborând mintea în inimă, menținând atenția trează pe ceea ce simțim în raport cu ce experimentăm, pe trăirile proprii. Interiorizându-le, nu rămânând prizonierii tentațiilor exterioare, care adesea nu au de-a face cu noi. Sunt doar simple tentații, care se schimbă în ton cu moda.
E frumos să experimentăm tot ce e nou o perioadă, mai ales la început de drum, dar a rămâne acolo, fără să reușim să identificăm din nenumăratele tentații pe cele care ni se potrivesc, înseamnă să rămânem prizonierii lumii din afară, o lume versatilă, efemeră, din care lipsește structura. Structura este dată de esența noastră interioară, singura care ne poate conduce spre adevăr, spre frumos, spre încântare și extaz.
Dar nu putem ajunge în interiorul nostru, atingând propria esență, decât încetinind ritmul. Identificând din milioanele de tentații și posibilități din afara noastră, pe cele care au legătură cu noi. Savurându-le. Savurarea lor e cea care ne îmbogățește cu adevărat, nu doar simpla lor experimentare.
Nu poți deveni eroul propriei vieți schimbând decoruri, lucruri și oameni, fără să-ți interiorizezi acele experiențe și asta necesită timp pentru savurarea lor. În primul caz, e ca și cum ai privi din exterior o peliculă cinematografică care se derulează în fața ochilor, în care poate ești invidiat de alții, dar care nu are legătură cu tine. În cel de-al doilea caz, pătrunzi în interiorul acelei pelicule cinematografice, savurezi experiența și ea devine parte din tine. În primul caz, suntem atenti la lucrurile, la experiențele și la oamenii care sunt la modă, la reclamele și senzațiile tari. În cel de-al doilea caz, devenim atenți la ce ni se potrivește cu adevărat și alegem acele experiențe, acei oameni care adâncesc cunoașterea față de noi înșine, restul experiențelor devenind mai rare și fără o importanță semnificativă.
Secretul pentru a ajunge la cine suntem noi cu adevărat e să încetinim ritmul, învățând să savurăm experiențele care spun ceva despre noi înșine. Percepându-le cu simțurile noastre, cu atenția trează, îndreptată spre ele, pentru a reuși să le interiorizăm.
Altfel, viața noastră rămâne o goană continuă prin lume după nou și senzațional, iar noi rămânem pe margine, privind cu ochii minții pelicula cinematografică ce se derulează în fața ochilor cu rapiditate, dându-ne iluzia că avasăm în ritmul în care ea se derulează. În realitate, rămânem pe loc, prizonierii goanei noastre iluzorii. Mintea călătorește. Inima stă pe loc, înrădăcinată în ceea ce înseamnă viața cu adevărat. Privind, simțind și savurând în liniște. Fiind, nu doar având sau făcând.
Secretul? „A fi” tot mai mult, în loc de „a avea” și „a face”.
12 iulie 2024
