Ne compunem muzica propriei vieți, urmându-ne pasiunile și hobby-urile.
Dobândim încredere în noi doar atunci când le urmăm. Când facem ceea ce simțim în adâncul nostru că ne împlinește. Orice activitate prin care realizăm ceva în planul fizic și care ne face să uităm noțiunea timpului. Atunci când facem ceva ce ne place cu adevărat, timpul se oprește în loc, grijile se opresc în loc, iar lumea devine un loc sigur și prietenos, pentru că ne simțim siguri și stăpâni pe noi. Liniștirea gândurilor și îndreptarea lor către un sens, susținut de emoția care ne cuprinde când facem ceea ce ne place, aduc coerență la nivelul câmpului nostru energetic, care ne împuternicește și la nivel de personalitate.
Oricâte realizări am avea în această viață, dacă nu sunt rezultatul pasiunilor noastre nu reușesc să producă acea coerență la nivelul propriei individualități, care să ne împuternicească cu adevărat. Societatea, cel puțin cea de la noi din țară, prin sistemul ei de învățământ, nu încurajează aceste pasiuni, axându-se pe dobândirea unor abilități mentale și a unui conglomerat de informații care, nesusținute de activități, de acele hobby-uri și pasiuni care să ne reflecte individualitatea, ajutând-o să se exprime, va crea personalități disociate, lipsite de coerență și forță interioară, care vor dobândi prin ambiție și frustrări anumite privilegii sociale, fără să cunoască cu adevărat sentimentul împlinirii ce vine din adâncul propriei ființe. Cel mai trist e că nici părinții nu încurajează aceste hobby-uri, unii pentru că nu-i văd importanța, alții pentru că sunt copleșiți ei înșiși de problemele și încercările vieții.
Tot acest trend dă naștere în cel mai fericit caz, unor oameni bine poziționați social, dar care nu cunosc sentimentul împlinirii de sine, bifează privilegii care le aduc comfort și siguranță și-atât. Care se valorizează prin acumulările materiale sau profesionale și nu cunosc relaxarea și bucuria. Sunt obosiți, frustrați și nesiguri și nu au o viziune clară asupra propriei persoane.
În ceea ce mă privește, m-am încăpățânat să-mi urmez pasiunile. Le-am descoperit în singurătate în perioada adolescenței, perioada marilor căutări. Mai târziu, am conștientizat că ele au fost dintotdeauna acolo, în adâncul meu, așteptând să iasă la lumină și le-am urmat pentru că simțeam că nu am de ales, pentru că m-au ajutat să refac acel puzzle al individualității mele. Am citit literatură pe ascuns, am scris pe ascuns, am cântat și am dansat în intimitatea propriei camere, în care mă închideam adesea, făcând abstracție de convingerea părinților mei care-mi cereau rezultate școlare și pentru care orice altceva nu era de perspectivă. Acea ușă pe care o închideam, separându-mă de ceilalți m-a salvat din ghearele neîmplinirii, fiindcă a urma orice alte căi, fără a urma și chemarea interioară, negând astfel propriul sine, nu aduce împlinire, oricât de multe cunoștințe am acumula în alte domenii. Cunoașterea de sine primează în raport cu orice altă cunoaștere și ea vine urmând chemarea din adânc fără de care nu reușim să evoluăm, fiindcă ea ne conectează cu emoțiile noastre, cu propria unicitate.
Viața ne poartă pe cărări neștiute și, uneori pasiunile devin profesii, din care ne câștigăm existența, alteori nu. Dar tot ce avem de făcut e să ne urmăm chemarea interioară până la capăt, să-i dedicăm din timpul nostru, pentru că e o treaptă spre propria creștere, ajutându-ne să dobândim putere și coerență, care ne ajută în toate domeniile vieții, propulsându-ne spre acea stare de bine la care visează toți și care nu poate exista în lipsa unei coerențe interioare.
12 martie 2023
0
