Putem schimba viața oamenilor pe care-i întâlnim în drumul nostru printr-un simplu „Mulțumesc”, printr-un „Te rog”, printr-un „Iartă-mă”. Printr-un zâmbet. Printr-un compliment sincer. Printr-o privire. Printr-o îmbrățișare. Printr-o vorbă bună. Printr-o încurajare. Printr-o speranță strecurată printre vorbe.
Viața celor copleșiți de dureri, de tristețe, de suferințe și neputințe, de îndoieli și deziluzii, de lipsa unui rost.
Se spune că, în stațiile de autobuz dintr-un orășel din Siberia, există obiceiul de a-i îmbrățișa pe oamenii lângă care stai ca să nu înghețe de frig.
Dac-am vedea dincolo de aparențe sufletele zdrențuite ale celor stingheri, ale celor aflați în suferință, mascate printr-un zâmbet forțat sau printr-o vorbă spusă la repezeală, nu am rămâne indiferenți. Ne-am opri preț de o clipă din goana nebună prin viață, dăruind puțină căldură, creând, ca prin magie, adevărate punți între suflete.
E atât de puțin și, totuși, atât de mult pentru cei care, uneori, uită să trăiască, să mai spere.
