Calea învățării nu e lină și nu e dreaptă. Calea învățării e sinuoasă, întortocheată, plină de intersecții, de spini și povârnișuri. Calea învățării duce la noi înșine, ca esențe divine, conștiente de propria valoare dată de starea de a fi, nu de travaliul acumulărilor și al acțiunilor din dorința de a dovedi această valoare, care există oricum, dar de care nu suntem conștienți. O cale dreaptă și netedă nu e o cale a învățării și nu revelează o învățătură autentică, dezvăluită de viața însăși, în toată măreția ei.
Calea învățării presupune vindecarea rănilor pe care fiecare le poartă în adâncul său de atâtea vieți și care stau în calea fericirii și a abundenței. Universul e abundent, însă rănile ne îndepărtează de esența noastră divină, conferind iluzia că binele și frumosul, și bogăția sunt foarte departe și de neatins, pentru că nu avem norocul de a ne fi născut în familii bune, sau de a întâlni în drumul nostru situații favorabile. Situațiile favorabile sunt la tot pasul, însă ele nu sunt vizibile datorită convingerilor limitative create de rănile ce acționează ca niște filtre prin care nu trece lumina, adevărul și grația divină și, astfel nu le dăm importanță și nu știm să le valorificăm. E ca în orice domeniu de activitate, unde o persoană talentată valorifică tot ce are la dispoziție, obținând un produs sau un rezultat lăudabil, în timp ce o altă persoană, care nu are experiența celui dintâi, nu reușește să dea același randament în condiții similare.
Există mulți din familii defavorizate care au reușit și alții din aceleași familii care n-au reușit. Cei care au reușit au o trăsătură comună, care-i diferențiază de ceilalți: privesc doar spre ei înșiși, sunt focusați pe ce au de făcut și pe visele lor, nu au timp să se compare cu alții și nici nu vor, pentru că și-au conștientizat propria măreție, care cu timpul se va răsfrânge și în afară. Având această conștiință, care presupune vindecarea în prealabil a multor răni sufletești, își permit să greșească, să facă pași spre propriul destin, nu așteaptă să-i ajute și să-i salveze alții.
Am întâlnit oameni care stau pe loc toată viața, nu înaintează, de teama că vor greși, de teama propriei căderi. Doar cel care cade învață să se înalțe. Când cineva vrea să sară, își ia avânt, și cu cât își ia mai mult avânt, cu atât săritura e mai mare. O postură rigidă, imobilă, care se teme de mișcarea vieții, nu are cum să atragă abundența. Iar teama poate fi învinsă doar făcând pași prin viață, dovedindu-ți că ești mai bun decât ieri, iar mâine mai bun decât azi.
Viața nu stă pe loc, curge continuu și poate fi surprinsă doar în mișcare. Stagnarea e opusul vieții și ne îndepărtează de drumul pe care-l avem de făcut spre a ajunge la esența noastră divină, pe care tot ce avem de făcut e s-o conștientizăm, pe măsură ce ne vindecăm rănile sufletești.
Fiecare este eroul propriei sale povești și, ca în orice poveste, pornește la drum singur. Drumul spre desăvârșire se parcurge în singurătate, fiecare cu sine însuși, chiar dacă are în jurul său alte persoane pe care viața i le scoate în cale și care-l mai ajută în drumul său. Cu cât e mai avansat pe cale, cu atât e mai conștient de ceea ce se întâmplă cu sine și în jurul lui, și găsește oportunități de a crește din orice întâmplare, așa cum ceilalți, care nu-și vor fi curățat încă rănile, găsesc în aceleași împrejurări, scuze pentru a rămâne pe loc și a-și plânge soarta.
Creația evoluează continuu și noi odată cu ea, chiar dacă ne împotrivim. Împotrivirea e tot un pas spre evoluție, chiar dacă e un pas făcut pe loc, fiindcă ea declanșează acea suferință necesară pentru a schimba unghiul de vedere, curățând astfel filtrele pentru a fi capabili să vedem mai departe și mai înalt.
Nu ne oprim din învățat niciodată, pentru că drumul evoluției merge spre infinit. Dar pe măsură ce ne conștientizăm rănile pe care le purtăm în adâncul nostru, scoțându-le la lumină și vindecându-le prin conștientizare, drumul devine tot mai firesc, pentru că devenim capabili să vedem abundența și să o urmăm, cooperând cu viața și cu oportunitățile pe care le scoate în cale.
Opunând tot mai puțină rezistență, învățăm să plutim în ritmul firesc al lucrurilor, spre direcția spre care ne conduce marele flux, nu spre o direcție dictată de o minte egotică, neacordată la ritmul vremurilor.
7 aprilie 2023
Sursa foto: facebook
0
