Într-o după-amiază anonimă, m-am întâlnit cu mine însămi la o cană de ceai. Luam câte o înghițitură fierbinte, atemporală, ca și când aș fi avut tot timpul din lume. Îi simțeam gustul dulce-amărui pe buze și mă bucuram ca un copil ce mânca dintr-o acadea. Am lăsat la o parte preț de câteva clipe sarcinile pe care le aveam de îndeplinit, făcând abstracție de tot, în afară de mine. Pe fereastra deschisă, pulsa aroma unei ploi ce cădea undeva prin apropiere, aroma florilor de mai, zborul unei păsări.
În acele clipe suspendate, conștientizasem pentru prima oară întâlnirea cu mine însămi. Am păstrat intactă intimitatea acelui moment, ca și când aș fi avut cea mai importantă întâlnire din viața mea. Dincolo de constructele mentale, menite să ne țină captivi într-o realitate în care pare tot timpul că lipsește ceva, am știut în adâncul meu că trăiam cel mai important moment din viață – întâlnirea cu mine însămi, savurând câte o înghițitură din ceaiul fierbinte, fără să butonez telefonul, fără să mă gândesc la o factură neplătită, sau la telefoanele pe care le aveam de dat în cursul zilei.
Avusesem parte de astfel de momente și cu alte ocazii, dar le-am ocolit, lăsându-mă condusă de numeroasele preocupări neesențiale pentru care mulți alții își consumă timp din viață. Alergând ani la rând după senzații tari și evadări ce-mi luau ochii cu vălul lor amăgitor, valorizând oameni și lucruri bine apreciate de societate, fără să-mi ascult glasul interior. Încercând să fiu în pas cu lumea, fără să-mi pun întrebarea dacă eram în pas cu mine.
Suntem în pas cu noi înșine ori de câte ori ne ascultăm vocea interioară, fără să ne preocupe prea mult părerea celorlalți, atunci când petrecem clipe în tihnă și liniște, sau facem ceea ce ne place și ne bucură sufletul, fără să ne gândim la vreo recompensă, ori petrecem timp în compania cuiva care ne apreciază pentru ceea ce suntem cu adevărat, nu pentru statutul pe care-l avem sau pentru acumulările materiale.
Clipele în care ne întâlnim cu noi înșine sunt banale și aproape imperceptibile. Ele croiesc o fericire zămislită din firescul vieții, departe de grămezile de dorințe pe care le încălecăm zi de zi, în căutarea unor satisfacții care să ne mulțumească mentalul aflat în căutare de senzațional, departe de dorința de recunoaștere din partea celorlalți, care să ne justifice existența, sau de dorința de evadare.
Dincolo de tentațiile ce ne iau ochii și care ne cheamă cu glasul lor amăgitor reușim să identificăm acele clipe inestimabile, în care ne regăsim bucăți de suflet ce ne apropie tot mai mult de ceea ce suntem cu adevărat? Reușim să adunăm clipe, oameni și lucruri cu care rezonăm, întregindu-ne suficient de mult cât să să integrăm mai apoi lucruri și experiențe care ne provoacă să devenim mai puternici?
Știm, putem și vrem să fim fericiți?
29 mai 2023
Sursa foto: facebook
https://www.edituradarclee.ro/In-umbra-noptii
https://www.edituradarclee.ro/Destinul-orelor-tarzii
https://www.edituradarclee.ro/Printre-iluzii-si-forme
