În urmă cu ceva timp, la sosirea pe un aeroport, am avut o experiență revelatorie, ce m-a marcat. Am încercat în zadar să găsesc un taxi disponibil, care să mă ia de la aeroport în toiul nopții, deși, în urma cu câteva minute erau mai multe taxiuri disponobile. Singurul disponibil era autobuzul care se afla în stație. M-am îndreptat grăbită spre el. Era gata să pornească. L-am întrebat pe șofer dacă pot să urc și el mi-a făcut semn la fel de grăbit că pot. I-am spus că nu am bilet și am primit o replică memorabilă, cu glas indiferent, indiferență care i se citea pe chip. „Și ce, vreți să vă iau eu?” M-am repezit spre automatul de bilete din stație și am reușit în cele din urmă să-mi iau unul, apoi am urcat în autobuzul care a pornit grăbit. Mi-au răsunat multă vreme în minte cuvintele șoferului spuse pe un ton impersonal. „Și ce, vreți să vă iau eu?” La un moment dat, mi s-a revelat sensul profund al întâmplării, ca și când aș fi vizionat o scenă dintr-un film. Șoferul e Dumnezeu. El îți oferă un loc în autobuz și așteaptă să urci, dar nu stă prea mult după tine și nu te menajează. Tu ești cel care trebuie să-ți cumperi biletul. Destinația? Viața, cu tot ce înseamnă ea: bucurie, iubire, celebrare. Indiferent de context. Concluzia? Să-ți cumperi bilet pentru propria călătorie.
Sursa foto: pixabay
