Îmi place să surprind frumusețea în fotografiile pe care obișnuiesc să le fac pe unde merg. În clipele pe care le trăiesc. Frumusețea lumii, a oamenilor, a naturii, a orașelor, a mediului în care trăiesc. Frumusețea vieții în general. Știu, mulți văd viața ca fiind urâtă și grea. Eu am ales să văd latura ei frumoasă, să o imortalizez, înainte ca timpul să o transforme în amintire. E ca o amprentă a locurilor prin care am trecut, a oamenilor alături de care am trăit clipe inedite. E ceea ce rămâne la sfârșit. Care nu lasă uitarea să se strecoare. Un lanț de amintiri cu care plecăm mai departe.
Am ales să văd frumusețea vieții și a oamenilor, chiar dacă, uneori, am ignorat prea mult latura mai puțin frumoasă, care, la un moment dat, a ajuns să mă rănească. Cu toate acestea, am continuat să văd acel frumos, păstrându-l într-un colț de suflet. Uneori mi se spune că sunt naivă. A vedea ceea ce alții nu pot să vadă nu e naivitate. E sensibilitate la frumos, chiar dacă uneori ajunge să doară. A ignora frumosul care există în fiecare om înseamnă a ignora esențialul. Acela că toți ne naștem cu o anumită frumusețe, fizică sau sufletească, doar că nu am fost învățați să o vedem. Am sufocat-o cu criticile auzite de-a lungul timpului, pe care le-am luat însușit ca atare, și care, cu timpul s-au transformat în autocritică.
Oamenii sunt frumoși, la fel ca viața. Le văd frumusețea în fiecare zi, o imortalizez într-un colț de suflet pentru a dăinui pentru totdeauna. Atâta vreme cât aleg să o privesc, deschizându-mă în fața vieții.
9 iulie 2023
0
