Crăciunul înseamnă înainte de toate „acasă”. Acel loc în care ne simțim înțeleși, acceptați, iubiți. Traversăm continente, schimbăm relații, ne încărcăm cu senzații care ne redau acea senzație inconfundabilă de „acasă” păstrată din vremuri de demult, acea senzație de familiaritate în care ne cufundăm ca-ntr-un vis. Cel mai frumos dar pe care ni-l putem face unii altora este acela de a crea momente care să ne bucure peste timp și pe care să le ducem cu noi oriunde am fi. Amintiri care să ne țină de cald și care să ne povestească despre frumusețea vieții și a călătoriei noastre prin lume, care să ne facă să nu uităm niciodată că suntem eroii propriei noastre povești. Amintiri care să ne ducă tot mai aproape de noi înșine, acel loc din adâncul nostru de care nu putem fugi, realizând peste timp, după ce vom fi depășit prin înțelegere, acceptare și iubire obstacolele blocajelor și ale gândurilor nesfârșite că acel „acasă” pe care l-am căutat peste tot este de fapt în noi.
Sărbători cu magie, pace și bucurii „acasă”, în inimile tuturor!
24 decembrie 2023
