Nu poți iubi un trandafir, fără să-i iubești și spinii. Trandafirii m-au învățat să privesc viața în întregul ei, cu frumusețea și cu spinii ei, sorbindu-i aroma inefabilă, seducătoare.
Copilăria mi-a fost străjuită de o boltă de trandafiri ce pornea de la fereastra camerei mele. Treceam zilnic pe sub bolta aceea, minunându-mă de frumusețea florilor și de mirosul lor inconfundabil, ce parcă mă invita la dans. Îmi apăreau în calea ochilor ori de câte ori priveam pe fereastră. Ca un laitmotiv. Pare că nu puteam vedea lumea în lipsa lor. Mi-au invadat viața și visele de copil cu frumusețea lor. Mă înțepam adesea în spini, ori de câte ori mă apropiam prea mult de ei, dar asta nu m-a împiedicat să-i iubesc și să-i admir, și să-mi doresc să fiu aproape de ei. Așteptam primăvara cu nerăbdare să-i regăsesc în același loc și să mă pierd în mireasma lor mirifică.
M-am mutat de acolo în urmă cu mulți ani și am văzut de curând că nu mai e nici bolta de trandafiri. Parcă trandafirii au fost acolo să-mi aline copilăria, să-mi dăruiască bucurie atunci când ai mei nu știau să-mi ofere. Parcă au fost acolo pentru mine.
M-au învățat ceea ce oamenii n-au știut s-o facă. Să iubesc frumusețea cu spinii ei la un loc. Nu poți iubi frumusețea fără să iubești și spinii ei, dacă vrei să te bucuri de parfumul pe care îl degajă, asta e marea lecție pe care o transmit trandafirii. Spinii îi protejează de invadatori, nu le știrbesc cu nimic frumusețea, eleganța și mireasma inconfundabilă. Poți să te bucuri de ei, dacă ești atent la spini, fără să te apropii prea mult sau, dacă o faci, să o faci cu delicatețe, ca un iubitor de frumos, nu ca un stăpân ce-și arogă drepturi asupra celorlalți.
Oamenii iubesc frumusețea și mireasma lumii în general, fără să iubească și spinii. De aici nenumăratele conflicte. Se luptă cu spinii, anulând în cele din frumusețea și clipele ce le-au adus bucurie, apoi pleacă mai departe nemulțumiți.
Eu am învățat să rămân, să accept spinii ca făcând parte din frumusețea lumii. Fiecare om are spinii lui, ce-i apără frumusețea și-i dau originalitate. Spinii ne amintesc de delicatețea cu care e necesar să ne apropiem de ceilalți, cu smerenie și curiozitate, respectând unicitatea fiecăruia, fără a încerca să-l transformăm după voia noastră, fără a nega partea întunecată care există în fiecare.
Iubesc trandafirii. Ei m-au învățat cea mai importantă lecție. Să privesc viața în întregul ei, cu frumusețea și cu spinii ei, sorbindu-i aroma inefabilă, seducătoare.
18 iunie 2023
0