Am discutat zilele trecute cu o prietenă care a adoptat un băiețel în urmă cu ceva timp. Avea mai puțin de doi ani când l-a vizitat prima oară la o casă de copii și momentul acela i-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna. Micuțul i-a luat unul dintre pantofi în brațe și a fugit cu el, retrăgându-se într-un colț dintr-o cameră alăturată să nu-l vadă nimeni, ținând pantoful strâns la piept. Un gest răvășitor, care valorează mai mult decât orice cuvânt rostit și care a fost decisiv pentru prietena mea în luarea unei hotărâri în privința acelui copil.
M-a impresionat nespus scena respectivă, cu atât mai mult cu cât venea din partea unui copil care abia învățase să umble și care nu știa să disimuleze, pentru a atrage atenția asupra lui. Cred că gestul este reprezentativ pentru mulți alți copii și chiar și pentru mulți adulți, care s-au confruntat de-a lungul vieții cu un vid afectiv ce i-a marcat profund și care, implicit, le-a marcat existența.
Lumea întreagă tânjește după iubire și recunoaștere, indiferent de rasă sau civilizație, cu diferite grade de simțire și de manifestare, dar tânjește. Toată agresivitatea ce există în lume și care pare să ia amploare pe zi ce trece, toate adicțiile ce mențin sufletele captive într-o lume care să li se pară suportabilă vorbesc de la sine.
Lumea poate fi vindecată doar cu iubire. Cu măreția provenită din suflet, nu cu grandoarea acumulărilor materiale. Cu blândețe și gesturi tandre, nu cu atitudini emfatice, ce maschează suferințe și traume. Cu vorbe frumoase, nu cu apostrofări și certuri. Cu timp petrecut efectiv lângă celălalt, nu cu substitute ținând de evadare și divertisment, ce nu au de-a face cu viața reală.
O fărâmă de iubire valorează mai mult decât orice gest sau orice cuvânt ce nu are la bază iubirea, fiindcă doar iubirea hrănește sufletul, asigurând forța necesară pentru a merge mai departe, oricât ar fi de greu și oricât de provocatoare ar fi viața.
Am văzut familii foarte bine văzute și apreciate din punct de vedere social, dar în care lipsea iubirea și familii sărace, pline de greutăți, cărora forța iubirii le dădea puterea să traverseze cu grație fiecare zi, fără să se împiedice și fără să-și pună întrebarea la ce bun totul. O astfel de întrebare își pun doar cei care nu iubesc. Cei care iubesc cunosc deja răspunsul.
016 mai 2023
