Se spune că depresia e boala secolului și trebuie făcut ceva în această direcție.
Faptul că numărul depresiilor a crescut atât de mult în ultimii ani cred că e o consecință a evoluției unei societăți care, urmare a industrializării și a tehnologizării, a oferit indivizilor condiții de viață decente și implicit, timp pentru ei înșiși. În mare parte, oamenii au depășit nivelul supraviețuirii, în care petreceau mare parte din timp câștigându-și cele necesare traiului de zi cu zi, fără a avea un minim de confort care să le ofere timp pentru ei înșiși, pentru a-și pune întrebări existențiale.
Stări depresive au cu toții și au avut toți chiar dacă nu conștientizează acest fapt, fluctuațiile de la nivelul gândirii fiind ceva firesc, doar că nu s-a pus accentul ca și acum pe acest aspect, fie pentru că nu existau suficiente informații în acest sens, fie pentru că, oamenii erau ocupați toată ziua, muncind pentru a-și câștiga pâinea și nu era timp pentru astfel de conștientizări.
Depresia în sine, ca stare, nu neapărat ca aspect clinic, cred că e o etapă necesară în dezvoltarea fiecărui individ, un purgatoriu în care ne construim propria individualitate, un proces de purificare, care, adesea este blamat sau se încearcă a se depăși ocolind gândurile de joasă frecvență cu care se confruntă fiecare, prin căutarea unor modalități de evadare, a unor substitute, care să mute atenția asupra plăcerilor vieții. Această evadare nu face decât să întârzie depășirea acelor stări, dosindu-le în subconștient, unde așteaptă momentul propice pentru a ieși din nou la iveală, cu intensitate sporită.
Cred că singura cale de a ieși din stările depresive este reconectarea la noi înșine și această etapă prin care trece civilizația în acest moment oferă suficiente modalități în acest sens. În primul rând, așa cum am afirmat înainte, ne oferă un confort care să ne permită să ne desprindem de preocupările cotidiene legate de supraviețuire. Atâta timp cât suntem preocupați de supraviețuire, nu ne putem concentra pe alte chestiuni, astfel că, posibilitatea de reflecție este mult limitată, împiedicându-ne să scoatem la suprafață răni, gânduri și stări refulate pentru a le vindeca sau transforma în oportunități de creștere. În al doilea rând avem acces la informație fără precedent, prin intermediul internetului, oferindu-ne posibilitatea să citim cărți și să participăm la seminarii în toată lumea. Totodată, avem acces la personal specializat, care ne poate oferi un ajutor în gestionarea stărilor critice, dar nu putem ieși cu adevărat din aceste stări decât făcând noi înșine pași în această direcție.
M-am confruntat și eu când am pornit în viață cu astfel de stări și am ieșit singură la liman, deși nu am avut acces la atâtea informații câte sunt in prezent. Atunci, nu am privit acea perioadă ca pe un aliat, ci mai degrabă ca pe un dușman. M-am simțit victima conjuncturilor de la acel moment și a celor apropiați, m-am simțit nevalorizată, nedreptățită, dar tot ce am putut face a fost să citesc și să studiez din cărțile pe care le aveam la dispoziție. Am citit multe biografii ale marilor personalități în acele momente și am realizat că toți au suferit, dar că, în cele din urmă, au reușit să realizeze ceva, să se autodepășească, nu au rămas la stadiul de victimă.
Depinde de fiecare în parte cum își gestionează oportunitatea de a se fi născut în acest moment, dacă, dincolo de distracție și relaxare, încearcă să profite de avantajele oferite de aceste vremuri pentru a crește și pentru a-și depăși stările de joasă frecvență, sau dimpotrivă, dacă încearcă sub orice formă să fugă de sine însuși, cufundându-se în adicții și în nenumărate distrageri ce, în realitate, cresc depărtarea de propria ființă, îngreunând reconectarea cu sinele.
Cred că, privindu-le ca pe oportunități de creștere și nu ca pe niște piedici în calea fericirii, stările depresive pot fi gestionate mai bine, ducând la eliberarea treptată a blocajelor care separă individul de starea de bine și de echilibru la care se poate ajunge doar apropiindu-ne de centrul propriei ființe.
15 martie 2023
0
