Cum ne putem apropia cu adevărat de celălalt?
Primul pas e să acceptăm că celălalt are o viziune asupra vieții diferită de a noastră, chiar dacă nu în totalitate. A nu accepta acest adevăr cât se poate de realist, înseamnă a-l ignora pe cel de lângă noi. Celălalt are ochi diferiți de ai noștri și ocupă un loc diferit în spațiu decât ocupăm noi, nu are cum să vadă viața cum o vedem noi, oricât de mult s-ar strădui, oricât de multe eforturi ar face să se apropie de imaginea din mintea noastră legată de cum ar trebui să fie.
Atâta timp cât nu acceptăm că celălalt poate avea un punct de vedere diferit de al nostru, e o dovadă că nu-l vedem pe el, ci proiecția lui făurită de propria noastră minte, care ne spune că el trebuie să fie conform standardelor noastre și trebuie să se comporte conform acestor standarde, ceea ce nu are de-a face cu celălalt.
Primul pas spre celălalt nu e doar un pas fizic, ci și un pas făcut spre cine este el cu adevărat. Asta presupune să acceptăm mai întâi că celălalt e diferit de noi, o persoană cu propriile experiențe de viață, cu propriul mod de a fi și de a simți, ceea ce îl face unic. Până nu facem primul pas spre celălalt, adică să acceptăm într-un prim stadiu că el este diferit de noi și de imaginea pe care ne-am făcut-o despre el, nu poate fi vorba despre o relație cu acea persoană, ci despre o relație cu imaginea noastră despre ea croită de propria minte.
Primul pas e cel mai greu de făcut, pentru că a accepta că celălalt poate fi diferit de noi, înseamnă a accepta că poate avea propriul punct de vedere, ceea ce pentru propria minte poate fi un atentat la propriul mod de a percepe lumea. De aceea o luăm atât de personal de multe ori, de aceea ne este greu să acceptăm individualitatea celuilalt, pentru că trăim în propria noastră minte, pentru că acordăm prea mare atenție proiecțiilor pe care aceasta le face despre lume și viață, în acord cu experiențele avute și care sunt diferite de experiențele celorlalți. Aceste proiecții țin de instinctul de supraviețuire, de aceea sunt atât de greu de îndepărtat. Experiențele noastre sunt cele care ne-au ținut în viață până acum și le luăm drept adevăr despre lume. A accepta un alt adevăr al unei alte persoane este perceput de minte ca fiind periculos, fiindcă excede propriei experiențe de viață, având de a face cu experiențele celuilalt, diferite de ale noastre. De aceea, chiar dacă mental putem realiza că ceilalți sunt diferiți de noi, în realitate, nu vrem să acceptăm acest fapt incontestabil.
Al doilea pas pe care-l putem face spre celălalt, după ce ne-am hotărât să acceptăm în sinea noastră că poate fi diferit de noi, e să vrem cu adevărat să-l vedem așa cum este el în realitate. Greu de pus în practică. Cu cât cineva e mai mental, cu atât mai mult lucrează cu tipare formate în timp, la care renunță cu greu și care îi definesc întreaga viață, croindu-și propriul adevăr și propriul mod de a percepe realitatea, diferit de al celorlalți, pe care nu îl acceptă, fiindcă nu se potrivește în tiparele dobândite, generate de experiențe de viață diferite.
Când acceptăm că celălalt poate fi diferit și vrem să-l vedem așa cum este în unicitatea lui e ca și cum ni s-ar lua un văl de pe față – propria noastră rezistență la unicitatea celuilalt.
Al treilea pas e să pornim de la prezumția de nevinovăție a celuilalt, fapt care presupune să evităm să-l învinovățim, atâta timp cât am conștientizat că e diferit de noi și are un mod diferit de a vedea lucrurile și un mod diferit de acțiune. Învinovățim un partener de la primele întâlniri, ni se pare că e nepoliticos cu noi, deși încă nu-l cunoaștem. Tot ce știm e că e diferit de noi, dar nu cunoaștem în ce fel. Prin urmare, dacă întârzie la întâlnire sau nu e într-o stare bună, sau a spus un cuvânt care nouă ni se pare nepotrivit, tot ce putem face e să-i punem întrebări imparțiale, să ne facem o idee despre modul în care percepe el situația, trecând peste tiparele noastre de gândire. A-l asalta cu reproșuri sau a ține frustrările pentru noi, fără a-i spune, nu face decât să-l îndepărteze pas cu pas, fapt care, în timp, duce la pierderea relației. „S-a întâmplat ceva?” sau „Te simți rău?” sunt întrebări pe care le putem pune pentru a ne edifica în legătură cu atitudinea lui. Așteptăm un răspuns fără să insistăm sau fără să insinuăm ceva la adresa lui. Doar așteptăm, respectând modul în care el alege să răspundă, amintindu-ne că e unic și are dreptul să răspundă în ritmul lui și în felul lui. Dacă știm să rămânem imparțiali, vom rămâne surprinși de faptul că, de multe ori, cel de lângă noi are cele mai bune intenții, materializate într-un mod nedorit. Însă, dacă înainte să aflăm punctul lui de vedere îl agresăm cu reproșuri sau nemulțumiri, acestuia i se declanșează mecanismul de apărare și chiar dacă ar fi avut cele mai bune intenții, va ascunde acest lucru din răzbunare, sau de teama de a nu fi perceput greșit. Aici bărbații au cel mai mult de suferit, fiindcă nu împărtășesc atât de multe ca și femeile în relații și când sunt agresați verbal, se retrag în sensul că nu mai împărtășesc adevăratele trăiri.
Al patrulea pas e să îl observăm pe celălalt așa cum este, să îi observăm atitudinea, modul lui de a fi și de a acționa în diferite conjuncturi de viață. Vom realiza că, în anumite conjuncturi, el manifestă aceeași atitudine, deci atitudinea lui nu are de-a face cu noi sau cu o anumită experiență pe care am avut-o cu el, ci cu respectiva conjunctură care s-a creat la un moment dat. Asta presupune timp. Oamenii se cunosc în timp, nu într-o zi sau două, ci printr-o observare constantă a celuilalt în diferite împrejurări de viață. Deci a afirma după trei zile că celălalt ne-a deziluzionat, nu e o percepție reală asupra a ceea ce este celălalt în realitate și asupra situației în sine, fiindcă nu am ajuns să-l cunoaștem încă. A ajunge să-l observăm pe celălalt, presupune un anumit climat de liniște și siguranță, pe care doar noi îl putem crea dacă urmăm primii trei pași, adică dacă pornim de la nevinovăția celuilalt, până ne facem o idee despre cine este el în realitate. Nu poți să observi comportamentul cuiva dacă ai început cu reproșuri și nemulțumiri, fiindcă tot ce va face va fi să se retragă, să evite să-și arate adevăratul fel de a fi.
Toți ne dorim să facem pași cu adevărat spre celălalt și dacă ne străduim cu adevărat, vom reuși.
25 iulie 2024
Sursa foto: facebook
0
