Așa-i că uneori te doare depărtarea pân’ la mine
și de la mine pân’ la noi
somnuri fără vise și muguri de ploi
te-nghit în ropote fatale și vânturi vâlvoi?
Așa-i că uneori sărutul femeilor ce-ți trec prin viață
au gustul săruturilor moi
cu care ne-nchideam adesea
între pereții goi
inventând o lume banală de doruri și văi?
Așa-i că uneori ai da o lume
să-mi ții în brațe trupul fin
despovărat de glas și patimi
de care brațu-ți se-ncătușa sublim?
Așa-i că uneori m-ai vrea întreagă
la brațul tău sorbind din veșnicii
strivind în goană ropot surd,
și veacuri de regrete mii?
Așa-i că nimeni nu-ți citi vreodată chipul
cum l-am citit doar eu
cu buzele-atârnate de-o privire
și părul stors în pumni de somnul greu?
Așa-i că m-ai citi și azi și mâine
ca pe o taină suplă, ca pe un dor rebel
printre apusuri ‘nalte și sublime
prin care rătăcim cuminți spre cer?
1 august 2023
