Devenim magicieni deschizându-ne sufletul, scoțând la iveală trăiri ce ne poartă spre alte lumi cu viteza luminii, spre alte timpuri.
Azi m-am plimbat în tărâmul ghețurilor. M-am prins în mrejele iernii, pierzându-mă în albul de cleștar. Am simțit zăpada scârțâind sub picioare, scrâșnind din toate încheieturile, ca niște șine vechi, purtându-mă înapoi în timp, pe urmele copilăriei, pe vremea când cuceream nămeții călare pe sănii. Vremurile acelea când mă pierdeam printre zăpezi alături de alți copii până seara târziu, la lumina unui bec ce împrăștia în jur străluciri de vis. Făceam oameni de zăpadă cu ochii de cărbune și nasul de morcov, ne bulgăream printre ziduri de zăpezi, ne dădeam pe gheață, până sticlea sub picioarele noastre, ne rostogoleam în zăpadă uzi până la piele. Nu mergeam să ne schimbăm hainele, de teamă că nu ne mai lăsau ai noștri să ieșim, și, totuși, nu simțeam frigul ce ne ardea obrajii și nici degetele picioarelor pe jumătate înghețate. Era atâta culoare în albul acela incomensurabil cât inima aceea de copil .
Azi, plimbându-mă pe coamele iernii, am simțit zăpada scrâșnind sub picioare și am zâmbit cu sufletul. Am suflat peste zăpezi, scoțând de sub nămeți toate acele amintiri, dându-le drumul în bătaia soarelui, și a vântului, și a orelor învârtejite. Și m-am bucurat. M-am bucurat ca atunci când făceam oameni de zăpadă, și i-am reconstruit în gând, iar ei au prins viață. Apoi am construit în gând după-amiezile când mergeam cu sania pe derdeluș, căzând uneori sau alegându-mă cu vreun cucui. În visul croit la repezeală, m-am dat pe ghețuri iluzorii și m-am bulgărit, și totul era atât de viu. La fel de viu ca tărâmul de gheață în care mă plimbam, ce mă înconjura din toate părțile.
Am zâmbit cu ochi vii, peste care ninseseră niște ani, conștientizând magia prin care recreasem acele timpuri cu bagheta minții, asemeni unui magician.
https://www.edituradarclee.ro/In-umbra-noptii
https://www.edituradarclee.ro/Destinul-orelor-tarzii
https://www.edituradarclee.ro/Printre-iluzii-si-forme
