Apropierea de alte suflete se face dăruind. Deschizând încet porți nevăzute și depășind obstacole, pe măsură ce împărtășim tot mai mult.
Aproape trei ani de la experiența care m-a adus lângă voi. Acel moment în care mi-am pierdut stick-ul cu propriile scrieri într-un resort din Egipt. Ideea publicării până în acea clipă mi se părea îndepărtată. Am realizat atunci că scrierile trebuie împărtășite cu ceilalți. M-am avântat fără să am idee despre cei pe care aveam să-i întâlnesc în drumul meu.
Când am împărtășit primele gânduri pe rețelele de socializare, m-a cuprins teama. M-am trezit adresându-mă unei lumi întregi, neștiute și gândul că nu-i vedeam pe cei cărora mă adresam, îmi dăduse la început un sentiment de nesiguranță. Trăirile și experiențele de viață pe care le împărtășeam puteau fi contestate, judecate, respinse. Aveam un sentiment de apăsare. Ezitam la fiecare pas, dar am continuat să scriu.
Am realizat că în marea mulțime spre care m-am deschis, am întâlnit suflete ca și mine, care aveau de împărtășit celorlalți gânduri, emoții și sentimente. Ne-am intersectat preț de câteva clipe deschizând poteci neștiute, care, cu timpul, s-au transformat în drumuri. Ne-am prețuit delicatețea cu care împărtășeam ce trăiam zi de zi. Am rezonat împreună, ne-am bucurat și ne-am întristat, am continuat să scriem, să împărtășim bucăți de suflet și de trăire. Am fost apreciată pentru ce dăruiam scriind, nu pentru statutul social și asta mi-a dat curaj să continui. Pentru sufletul meu de artist care, într-o lume mercantilă, preocupată de confort și înavuțire, este adesea ignorat.
Am învățat că apropierea de alte suflete se face dăruind. Deschizând încet porți nevăzute și depășind obstacole, pe măsură ce împărtășim tot mai mult. În ciuda rănilor pe care le are fiecare într-o anumită măsură și care tind să ne țină blocați în tipare imuabile, aducătoare de frustrări și suferință.
Dacă n-ar fi fost experiența cu stick-ul pierdut, aș fi rămas probabil în tiparul fricii, inventând scenarii prin care să mă apropii de oameni, dar pe care n-aș fi avut curajul să le pun în aplicare poate niciodată, de teamă că aș fi putut fi rănită. Aș fi trăit cu convingerea tot mai fermă că lumea e un spațiu insecurizant, plin de pericole, cu oameni cărora trebuie să le ascund adevăratele trăiri și emoții. Aș fi devenit victima propriei neputințe.
Dar am riscat. Și am întâlnit suflete. Oameni deosebiți pe care, în mare parte nu i-am cunoscut în realitate, dar de care m-am apropiat treptat prin gânduri și trăiri și care mi-au umplut viața cu esențele lor. Oameni care mi-au dat curaj în fiecare zi să fiu cine sunt cu adevărat, a căror prezență parcă îmi spunea „Sunt aici” și spre care m-am avântat tot mai mult în fiecare zi. Suflete care luminau.
Cu cât facem mai mulți pași spre celălalt, cu atât lumea devine mai frumoasă și mai liniștită. Totul e să riscăm, să ne avântăm spre cei din jur dăruind. Deschizându-ne sufletul. Cu toții avem experiențe comune plăcute și mai puțin plăcute și împărtășirea lor ne dă convingerea că le putem face față. Că le putem depăși. Că suntem perfecți așa cum suntem. Că devenim tot mai mult noi înșine. Că suntem apreciați cu bune și cu mai puțin bune. Totul trebuie integrat. Nimic nu trebuie dat la o parte. Doar integrat prin acceptare și încurajare constantă. Prin spargerea barierelor care ne țin captivi. E singura cale spre propriul suflet. Spre celelalte suflete.
Mulțumiri cu drag și recunoștință!
23 iunie 2024
Sursa foto: Facebook
0
