Am asistat ieri la oficierea unei cununii religioase și preotul care a oficiat slujba a vorbit despre iubire, spunând că, cei care se iubesc nu se pot uita urât unul la celălalt, nu-și pot adresa cuvinte urâte, nu îl pot răni pe celălalt. O concepție pe care am auzit-o și cu alte ocazii și care creează o imagine deformată asupra iubirii și asupra modului în care un cuplu poate percepe iubirea.
Iubirea vindecă rănile pe care fiecare le are in interior, dar această vindecare e un proces care se desfășoară poate întreaga viață și care începe în primul rând cu dorința ambilor parteneri de a depune efort în sensul evoluției fiecăruia în parte și implicit a cuplului în sine. Iubirea e un miracol care trebuie conștientizat zi de zi și, cu cât atenția cuplului este fixată asupra ei, cu atât devine mai puternică și mai plină de satisfacții.
Ce vor înțelege două ființe care se iubesc după o astfel de pledoarie, în care se susține că cei care se iubesc nu-și pot face rău? Cum se pot ei transforma peste noapte în ființe care nu se pot răni una pe cealaltă, când orice transformare presupune durată în timp și dorință de a deveni o versiune mai bună?
Dragostea e o vibrație între două ființe. Cu cât nivelul lor energetic e mai ridicat, cu atât vibrația iubirii e mai mare și poate învinge obstacolele ce apar în cale. Dar obstacole sunt și multe sunt create în interiorul cuplului, datorită rănilor acumulate de-a lungul vieții, care opresc circulația firească a energiei iubirii. Obstacolele din exterior sunt doar o prelungire a celor din interior, fiindcă într-un cuplu unde energia iubirii este puternică, obstacolele din exterior nu ajung să o erodeze.
Ce va înțelege un cuplu aflat la început de drum dintr-o asemenea cuvântare despre iubire? Că ori de câte ori unul dintre ei se va enerva, sau va spune cuvinte pripite, sau va întârzia fiindcă așa îi stă în fire să întârzie, in realitate, nu trăiesc o poveste de iubire, că, s-au înșelat asupra sentimentelor, fiind astfel puse în mișcare mecanismele de distrugere din cadrul relației, pentru a se proteja fiecare de eventualele răni care pot fi create?
În realitate, dragostea e o călătorie în doi, cu urcușuri și coborâșuri, dar plină de satisfacții, în comparație cu relațiile care nu sunt bazate pe dragoste. Dragostea e o muncă în doi, o simbioză a energiilor pentru a crea o energie nouă, prin care cei doi evoluează în fiecare zi. Dragostea nu poate face să dispară ca prin farmec stările de frecvență joasă care sunt inerente pe drumul vieții, ci, cu ajutorul ei, cei doi pot învăța în timp să le transforme în stări de vibrație înaltă. În asta constă magia iubirii. Ea nu face să dispară natura noastră inferioară, ci o transmută cu timpul în stări de vibrație superioară, dar este nevoie de credință și de multă voință în acest sens de partea ambilor, nu doar a unuia singur.
Iubirea e un miracol daca o lăsăm să fie.
10 septembrie 2023
0
