Iubirea e tot ce rămâne. Rămân clipele în care am atins cerul cu mâna într-o îmbrățișare, în care am râs și am plâns alături de ființa dragă, realizând că viața e frumoasă prin ea însăși, rămân clipele în care am citit ochii celuilalt ca pe o scrisoare, dincolo de cuvintele mai mult sau mai puțin stângace rostite din timiditate sau din teamă, clipele în care am făcut pași spre celălalt, depășind limitările și ignoranța, clipele în care am iertat, lăsând orgoliul în urmă ca pe o haină veche, rămân clipele în care ne-a fost dor, și drag, și tumult, clipele în care am învățat să trecem peste greșelile celuilalt, înțelegând că nimeni nu e perfect și că fiecare merită o șansă în plus, rămân clipele în care ne-am regăsit după atâtea pierderi și nebuloase, clipele în care ne-am amintit să trăim, să simțim și să fim mai mult suflet decât trup, rămân clipele în care am lăsat duioșia să ne mângâie rana și să ne vindece, clipele în care am simțit depărtarea ca pe-o apropiere, clipele în care ne-am îmbătat de frumusețe și ne-am desfătat cu un surâs, rămân clipele în care ne-am întors din drum, pentru a petrece încă o zi alături de celălalt, clipele în care am dansat împreună cu viața, pe ritmul ei dezinvolt, și plin, și spectaculos, clipele în care ne-am spus „mai e o zi”, „mai e o șansă”, „mai este ceva”, clipele în care ne-am spus că niciodată nu e prea târziu, în care am deschis ochii mari spre lume, încercând să-i descifrăm sensul.
Tot ce rămâne e iubirea.
14 februarie 2024
Sursa foto: pixabay
0
