Să ajungi la tine însuți înseamnă să urci treaptă cu treaptă, dând la o parte obstacolele ce-ți apar în cale. Propriile senzații de neputință, oamenii care-ți spun că nu poți, că nu ești pe drumul cel bun. Drumul cel bun e drumul dictat de propriul suflet, nu de convingerile celorlalți, sau de convingerile sociale. Trebuie doar să o iei la pas pe drumul tău, atent la ceea ce simți, pentru că ceea ce simți e senzația care îți transmite ceva, ție și numai ție.
Calea propriei evoluții e o cale personală și personalizată, diferită pentru fiecare în parte, pentru că fiecare e o individualitate în sine. Calea evoluției personale e calea morții și a învierii din ghearele ignoranței, iarăși și iarăși, până reușim să mai facem un pas, apoi doi și tot așa, ne continuăm călătoria spre infinit, căzând și ridicându-ne. Jos, la baza urcușului, e mai aglomerat, sunt mulți care încearcă să urce, cu care poți să împărtășești impresii și te simți înțeles. Pe măsură ce urci, rămân tot mai puțini, urcușul e tot mai greu și fie nu ai timp să împărtășești celorlalți dificultățile prin care treci, fie nu ai posibilitatea s-o faci, fiindcă trebuie să fii atent la propriul drum, căderea fiind tot tot mai periculoasă la înălțime. Pe măsură ce urci, fiecare pas greșit poate să coste enorm, putând periclita viața. Și rămâi tot mai singur, și te obișnuiești tot mai mult cu singurătatea, și înveți astfel că te ai doar pe tine, restul sunt doar trecători prin propria-ți viață. Știi că familia și cei dragi sunt importanți, dar mai important ești tu însuți, relația cu tine însuți fiind cea mai importantă relație din viața ta.
Pe măsură ce vălul ignoranței e dat la o parte, vezi lumea dintr-o perspectivă obiectivă, nu prin prisma propriilor neajunsuri și ale propriilor interese, înveți că cei alături de care urci au aceleași drepturi ca și tine, că fiecare are un loc sub soare, că fiecare are dreptul la propria opinie și perspectivă și că fiecare vede viața din unghiul lui de vedere. Nu există perspectivă corectă sau greșită, așa cum ni se induce ideea încă din copilărie. Perspectivele sunt diferite, așa cum diferite sunt potecile pe care urcăm spre același pisc și perspectivele se deschid tot mai mult, pe măsură ce altitudinea crește, iar peisajele care ni se dezvăluie sunt tot mai cuprinzătoare.
Mulți sunt cei de la baza muntelui, care intenționează să urce, dar puțini pot s-o facă cu adevărat la un moment dat, pentru că nivelul de evoluție diferă de la o persoană la alta. Cei pregătiți s-o facă au, pe lângă condiția fizică necesară, dobândită în timp, după nenumărate încercări – multe dintre ele eșuate, și cunoașterea necesară, ca să nu rătăcească prea mult, o cunoaștere obținută tot din experiența de viață. Poți împărtăși și cunoașterea altora cu care rezonezi, dar ea trebuie particularizată în funcție de unicitatea propriului drum, adaptată la situația concretă, ca să nu te inducă în eroare.
Pe măsură ce urci, ești tot mai viu, drumul te solicită tot mai mult, scoțându-te din inerția unei vieți confortabile. Bagajele cărate în spate sunt tot mai puține, abandonezi inclusiv cunoașterea acumulată, fiindcă înveți pe parcurs că singura cunoaștere autentică e cea dată de propria trăire, de propria experiență. Înveți că drumul pe care mergi conține toate cele necesare pentru călătorie. Ca să continui, e suficientă credința că Dumnezeu e cu tine în fiecare clipă și, astfel, găsești puterea să te ridici, să urci treaptă cu treaptă. Cu cât ești mai singur, cu atât realizezi mai mult că nu ai pe cine să dai vina, că ai parcurs prea mult drum ca să abandonezi. Aproape că auzi șoapta divinului care îți spune la fiecare pas: „Continuă! Ridică-te și umblă! Poți! Trebuie doar să privești înainte! Doar înainte!”
Îți amintești preț de o clipă neputința și ignoranța lăsate undeva în urmă și îți spui că merită tot efortul depus. Dincolo de tot și toate.
❤️🥰👏🎉🌟🧳🧭🧣🎒🍵🏝️😘
https://www.edituradarclee.ro/In-umbra-noptii
https://www.edituradarclee.ro/Destinul-orelor-tarzii
https://www.edituradarclee.ro/Printre-iluzii-si-forme
