A primi pe cineva în suflet e o taină. Nu are de-a face cu interesul pe care mentalul îl întrezărește în raport cu cealaltă persoană, nu are de-a face cu conjunctura exterioară, sau cu respectul pe care îl datorăm cuiva.
E o taină a cărei înțelegere e dincolo de cuvinte, o afinitate între două suflete ce nu au nevoie de vorbe, pentru care tăcerea înseamnă mai mult decât toate cuvintele la un loc.
Se întâmplă într-o clipă, o clipă ce devine eternitate. Se întâmplă pentru că persoana pe care o primești, te primește și ea în sufletul ei. Cred că, la nivel de suflet, există reciprocitate, pentru că, între două suflete nu există minciună. Între două ființe care comunică la nivel de suflet, măștile cad chiar și pentru câteva clipe și ființa celuilalt se revelează așa cum este ea cu adevărat. E o simțire ce vine din adâncuri și care creează punți între cei doi. Nu se judecă, se privesc și se acceptă necondiționat, respectându-și propria unicitate și respectând unicitatea celuilalt.
Sufletul celuilalt devine casă pentru celălalt suflet, un loc cald, în care cel care intră pășește încet, să nu tulbure liniștea.
Doar sufletele delicate se pot percepe, sufletele despovărate de măști și aparențe, care au ars pe rugul vieții impurități, frustrări și ambiții deșarte.
Când măștile cad, iar două suflete se deschid unul spre altul, pășind tăcute în altarul celuilalt suflet se naște muzica vieții, apropierea devine un dans nesfârșit, iar tăcerea o simfonie a regăsirii.
A primi pe cineva în suflet e o taină.
3 octombrie 2023
