Mă tem să nu mă-ndepărtez prea mult,
să-mi crească aripi lungi peste tumult
cu care să mă pierd tăcut în zare
lăsându-te în urmă, și mă doare
pasul cu care îmi ieșeai în cale
surâsul peste care s-a prelins o vale îmbrățișarea ta timidă-n noapte
și-o mare azvârlită peste șoapte.
Mai ține-mă un veac în umbra-ți mare
să mă ascund de crivăț și de soare,
să-mi umplu viața cu chemări și noapte
să mă afund în vise coapte;
să îmi șoptești la tâmple câte-un dor
să mă cufunzi în tainicu-ți fior,
din care să răsară blând o zare
în care să-mpletim momente rare.
Adu-mă mai aproape și mă stinge
cu ochii tăi fierbinți, cu palma ce mă-nvinge,
adu-mă mai aproape și-mi arată
cum efemerul se transformă-n soartă,
cum zorii-s mai aproape lângă tine
și zilele se sting ușor în rime,
cum umbra mea și umbra ta se-adună alcătuind o viață împreună.
23.02.2025
0
