Avem nevoie mai mult că oricând de iubire și compasiune, de deschidere față de noi înșine și față de ceilalți și de acceptare a noastră și a celorlalți cu calități și cu defecte, dincolo de critici și judecăți de valoare.
Zilele trecute am vizitat o rudă apropiată căreia îi promisesem dinainte și pe care n-o mai vizitasem de ceva vreme. Nu eram într-o stare prea bună, astfel că nu m-am gândit să stau prea mult. Văzându-mă abătută, m-a întrebat pe un ton ușor apăsat ce am, deranjată fiind că nu eram la fel de entuziastă ca de obicei. Nu aveam intenția să-i spun prea multe, i-am mărturisit doar că sunt chestiuni de natură emoțională. Mi-a spus pe un ton defensiv că nu trebuia să vin dacă nu eram în formă și, văzând că nu am nicio reacție, mi-a spus că doar cine nu este prea ocupat are timp de emoții, că fiecare trebuie să-și rezolve problemele singur, fără să-și arate slăbiciunile, așa cum a făcut și ea dintotdeauna.
Am simțit-o împovărată, am simțit că încă purta cu ea emoții negative acumulate în timp și am întrebat-o de ce nu le-a împărtășit altora. Mi-a spus că cei din jur nu pot să le înțeleagă cu adevărat și le-ar lua în derâdere, cu alte cuvinte, am înțeles din spusele ei că, prin urmare, cei din jur nu prezintă suficientă încredere și nu sunt în măsură să înțeleagă cu adevărat și să fie alături.
I-am spus că emoțiile sunt foarte importante și ele trebuie eliberate, procesate, nu ignorate. Ignorarea lor creează blocaje emoționale, adevărate ziduri în care ne închidem, ascunzându-ne de noi înșine și de ceilalți, fapt ce conduce la acumularea stărilor negative care devin tot mai apăsătoare și care suprimă exprimarea plenară a vieții. E ca și cum am purta în spate nenumărate greutăți, care sunt de fapt emoții înghețate, datorită cărora nu suntem capabili să simțim bucuria și plenitudinea vieții.
Foarte mulți își ascund trăirile negative de ei înșiși și de ceilalți, din teama de a nu fi considerați slabi și judecați, crezând că, dacă le ascund, dau dovadă de curaj. În realitate, adevărata putere constă în a avea curajul de a le mărturisi, nu de a le ignora băgându-le sub preș, ca și cum ele nu ar exista. Curajul nu înseamnă să nu avem frici, ci să le putem depăși, să avem puterea să ne ridicăm deasupra lor, fapt care presupune în primul rând să acceptăm că a avea temeri este ceva omenesc. La fel e și cu emoțiile. Primul pas constă în a recunoaște că avem și emoții negative, că ele sunt firești, așa cum sunt și emoțiile pozitive, că viața în sine e o alternanță între bune și mai puțin bune. Iar faptul că avem și emoții negative nu ne face mai puțin valoroși, fiindcă fiecare are parte de asemenea trăiri, doar că unii au reușit prin conștientizare să le depășească, să meargă mai departe.
Cine poate rupe tăcerea în toată această aglomerare de ziduri, după care ne ascundem, mulțumindu-ne să dăm scroll unei pagini de socializare, din dorința de a căuta o minimă conectare cu ceilalți, ignorând propriile stări negative pe care le considerăm ca fiind ceva rău de care trebuie să fugim. Mulțumindu-ne cu relații superficiale, în care păstrăm intacte zidurile ridicate de-a lungul timpului, care ne separă de dragi. Și, astfel, purtând în cârcă greutăți ani și ani, devenim triști și monosilabici, frustrați și apatici, vorbind și gândindu-ne la orice altceva în afară de noi înșine, plângându-ne că viața e grea și plină de obstacole. De fapt, obstacolele sunt cele pe care noi le purtăm în spate, fără să realizăm adesea că ele sunt acolo și ne îngreunează pașii, pentru că ne este teamă să le vedem și să le acceptăm, lăsându-le astfel în urmă.
Cine poate sparge aceste ziduri, lăsând viața să se exprime în plenitudinea ei? Câteva cuvinte simple, care trec de superficialitatea aparenței, creând punți spre noi înșine și spre ceilalți, reconectându-ne la noi și la cei din jur. „Îmi pare rău”, „Iartă-mă”, „Te iubesc”, „Mulțumesc”, „Îmi pasă de tine”, „Va fi bine”. Cuvinte care, rostite zi de zi au puterea de a slăbi aceste ziduri, deschizând calea adevăratelor trăiri.
Dincolo de poveștile despre alții, despre greutățile de zi cu zi, dincolo de reproșuri și critici, avem nevoie să rostim aceste cuvinte în primul rând față de noi înșine pentru a slăbi blocajele emoționale acumulate în timp, reușind astfel cu timpul să le exprimăm și în experior, mărturisind celui pe care îl vedem trist și împovărat „Îmi pasă de tine” și aprinzând astfel o mică scânteie în adâncul său, pe care, la momentul potrivit, să o dea mai departe.
24 octombrie 2023
