Femeia e mai frumoasă când tace. Când renunță la argumente. Nu pentru că nu ar avea ceva de spus. Are, și încă multe. Dar frumusețea nu are nevoie de cuvinte. De argumente. Ea este și-atât. Frumusețea se impune prin tăcere. Tăcerea atinge profunzimi pe care niciun cuvânt nu le poate atinge. Tăcerea atinge inimi.
O femeie nu are nevoie de argumente pentru a se face remarcată de un bărbat. Are nevoie doar să știe că e frumoasă. Orice femeie are frumusețea ei, cu condiția să fie conștientă de frumusețea cu care a fost înzestrată pentru simplul fapt că s-a născut femeie. Și sunt puține femei conștiente de acest fapt. O femeie care aduce argumente unui bărbat, încercând să se impună altfel decât prin frumusețe, nu e conștientă de puterea infinită ce zace în ea. Frumusețea se face remarcată prin ea însăși. Dincolo de cuvânt. Un anume fel de a privi. Un anume fel de a merge. Un anume fel de a zâmbi. Ea înalță femeia pe un piedestal, transformând-o într-un mister spre care bărbatul gravitează, atras de puterea ce vine din adâncul ei.
Văd multe femei care încearcă să convingă bărbații prin moduri care le îndepărtează de frumusețea lor. Și astfel se depărtează de ceea ce au ele de preț. De puterea cu care au fost înzestrate. O femeie care nu poate convinge cu tăcerea ei, nu poate convinge nici prin cuvânt, pentru că adevărata ei putere vine din tăcerea care există în ea. Tot ce are de făcut este să aducă această tăcere la suprafață, s-o afișeze cu mândrie, conștientă de propria putere.
O femeie care încearcă să convingă un bărbat prin argumente, îi transmite la modul subtil că nu este conștientă de cine este ea cu adevărat, că nu este conștientă de propria frumusețe. Încearcă să-i arate că ea are dreptate, iar aceasta dorință de a avea dreptate nu are de-a face cu natura femeii, cu ceea ce este ea cu adevărat. De ce ai avea nevoie de dreptate, atunci când știi că ești, că exiști în viața ta? Simplul fapt că ești și ai propriul stil te face unică și imbatabilă.
Argumentele unei femei care folosește cuvântul pentru a se impune împiedică bărbatul să-i vadă frumusețea. Să o admire. Încearcă să înțeleagă ce vrea ea să spună, menținându-l activ în planul mental, folosit în marea parte a zilei pentru a se putea descurca prin lume. În loc să privească femeia ca pe o oază la care să se întoarcă după o zi de muncă, care să-i aducă liniște, reia nesfârșitul șir al cuvintelor și replicilor din care se iese cu greu, atâta timp cât nimeni nu cedează.
Puterea femeii se află în mâinile ei. E propria-i frumusețe, pe care este nevoie s-o conștientizeze, pentru ca ea să strălucească. E frumusețea ce vine din interior, frumusețea exterioară putând doar completa ceea ce există în profunzime. Forma prin care ea i se revelează bărbatului este tăcerea. Acea liniște în care bărbatul poate să admire femeia, odihnindu-și gândurile obosite la umbra frumuseții ei.
Este nevoie ca femeia să devină tot mai conștientă de propria-i frumusețe ce vine din adânc. S-o întrețină, așa cum întreține o floare. Cu tăceri. Cu priviri mângâietoare. Cu zâmbete. Și tot ce e necesar să-și dorească femeia în raport cu bărbatul iubit doar ca ea să fie, să se bucure de propria ei frumusețe, dăruindu-i bucurie și lui. Să folosească cuvântul doar după ce îi va fi dăruit suficientă iubire, cât să se bucure împreună de ziua în care i-a adus din nou împreună.
19 mai 2024
1
