„Eram fericit și nu știam.” Am auzit astfel de cuvinte rostite de alții sau de mine însămi, însoțite de nostalgia unor clipe de a căror frumusețe nu eram conștienți într-un anumit moment, fiind preocupați de un trecut mai îndepărtat sau făcând planuri de viitor.
Pentru a ajunge la starea de fericire care presupune durată în timp, și nu doar a gusta câteva clipe de fericire, e necesar să o conștientizăm într-o primă etapă, și apoi s-o stabilizăm, pentru a reuși să o percepem în prezent, nu după ce a trecut.
Fericirea, la fel ca alte stări, poate fi conștientizată în contrast cu opusul ei, cu nefericirea. Fericirea e greu sau chiar imposibil de definit, fără ca, înainte să fi cunoscut contrariul ei. Trebuie mai întâi să experimentăm nefericirea, s-o percepem cu simțurile, pentru a afla ce e fericirea și invers.
Devenim tot mai conștienți, pe măsură ce trecem prin diverse stări, la început contrastante, apoi, pe măsură ce reușim să identificăm contrariile, le putem nuanța tot mai mult, percepându-le într-un mod tot mai conștient, pentru a reuși să le integrăm într-un final în structurile noastre.
Am observat că persoanele care au trecut prin experiențe de viață numeroase și foarte diverse, sunt mai în măsură să definească fericirea și s-o identifice, decât cele care au trăit într-un mediu lipsit de experiențe diverse, mai mult sau mai puțin prietenos și care nu reușesc să perceapă într-un mod prea clar și conștient o astfel de stare și s-o distingă în raport de alte stări. Pe de altă parte, sunt mai flexibili în ceea ce numesc ei fericire și mai adaptabili la schimbările inerente din exterior, fiindcă s-au familiarizat cu o diversitate de stări și trăiri care nu li se mai par ostile, prin faptul că le-au experimentat. O persoană care a trăit toată viața într-un mediu cald și prietenos se poate simți nefericită, netrăind contrariul acelei stări și abia când ajunge într-un mediu diferit realizează că, de fapt, fusese fericită. E valabil și invers, o persoană care a crescut doar într-un mediu ostil, poate să nu-l perceapă astfel, doar pentru că nu a experimentat contrariul.
În al doilea rând, identificând fericirea, e necesar să aflăm modalitățile care ne aduc fericire, și implicit cele care ne fac nefericiți. Pentru unii, fericirea înseamnă să picteze, pentru alții, să aibă bani, pentru alții, să aibă o familie, iar exemplele pot continua. Într-o lume bazată în principal pe acumulări materiale, puțini percep fericirea ca pe o stare de a fi, care reprezintă de fapt adevărata fericire. Cum pentru fiecare, fericirea e o stare personală, care poate fi definită într-un mod propriu, în raport de nivelul de evoluție al fiecăruia, la fel și modalitățile prin care se ajunge la acea stare sunt diferite de la o persoană la alta. O dată identificate respectivele modalități, persoana le poate urma, pentru a-și menține starea de fericire. Fericirea bazată pe plăcerea fizică durează cred cel mai puțin și produce cele mai multe frustrări, prin faptul că, în timp creează adicții, urmate de insatisfacții tot mai mari. Acest proces de menținere a stării de fericire e unul îndelungat, asemeni celui anterior, legat de definirea acestei stări, necesitând timp și implicare și parcurgere a fiecărui stadiu în parte, pornind de la fericirea văzută ca plăcere fizică, continuând cu fericirea de a avea și de a face și culminând cu fericirea de a fi.
Un al treilea pas constă în înlăturarea factorilor ce aduc nefericire. Cred că e vorba aici în mare parte, de obiceiurile proaste, de adicții, sau de concepțiile limitative dobândite în timp. Dacă, spre exemplu, pentru cineva fericirea înseamnă să călătorească, e necesar să renunțe la obiceiul de a risipi banii, păstrându-și astfel bani pentru călătorii. Sau e necesar ca, aceeași persoană să renunțe la concepția limitativă că lumea înconjurătoare e un mediu periculos și ostil, concepție menită să o împiedice să-și pună în aplicare planul de a călători.
Pe măsură ce experimentăm diverse stări, reușim, pe de o parte, să distingem tot mai clar starea de fericire de cea de nefericire, iar, pe de altă parte, să identificăm și să întreprindem acțiunile necesare pentru a fi fericiți, concomitent cu micșorarea obiceiurilor nocive și a concepțiilor limitative. Procesul este unul îndelungat, ce implică numeroase rătăciri și reveniri la starea de nefericire, pentru a conștientiza tot mai clar ceea ce înseamnă fericirea cu adevărat, în funcție și de etapa de viață în care cineva se află la un moment dat. Cu cât experimentăm mai mult starea de fericire, cu atât reușim mai mult să creștem din punct de vedere energetic, ridicându-ne nivelul de conștiință și de conștiență, reușind în timp să stabilizăm cât mai mult o astfel de stare.
Suntem asemeni unui pendul care oscilează între stări contrastante, deplasându-ne la început mai mult, apoi din ce în ce mai puțin până când, într-un final, ne stabilizăm în centru. Stabilizarea e stadiul la care ajung cei care au experimentat suficient viața, conștientizând că fericirea e aici și acum, e acea pace interioară la care se ajunge prin echilibru și cumpătare, în care reușesc să se bucure de esența lor divină, simțindu-ne parte dintr-un întreg.
Nu am ști ce e starea de oboseală, dacă n-am cunoaște relaxarea. N-am putea distinge furia, dacă n-am cunoaște calmul. Tot astfel, n-am realiza ce înseamnă canicula de afară, dacă n-am avea experiența frigului. Dacă cineva a trăit doar într-un mediu torid, nu ar putea percepe acel mediu ca fiind torid, chiar dacă i s-ar spune că e foarte cald și că există zone unde e foarte frig. Chiar dacă temperatura e măsurabilă, nu ar putea distinge mediul torid de cel rece, dacă nu ar trăi efectiv în ambele medii. Fericirea poate fi cunoscută așadar doar prin intermediul simțurilor, nu din cărți și nu din auzite, luând în considerare sfaturile altora. Cărțile și sfaturile sunt utile până la un anumit punct, fiind necesară experimentarea directă a vieții, a trăirilor de diferite feluri, pentru a fi tot mai conștienți de cine suntem cu adevărat.
Expunerea la o diversitate de trăiri și senzații ne familiarizează cu fiecare în parte și cu multiplele aspecte ale vieții, conferindu-ne flexibilitatea necesară adaptării la fluctuațiile vieții și implicit acea familiaritate care ne încurajează să facem pași în necunoscut, conștienți fiind că, fiecare pas pe care-l facem, e un pas spre fericire, chiar dacă nu conștientizăm întotdeauna acest fapt.
Pe măsură ce înaintăm în viață, diversificându-ne experiențele prin care trecem, realizăm la un moment dat că fericirea e de fapt acea stare de liniște și calm, în care ne simțim bine pentru simplul fapt că existăm aici și acum, fără a fi nevoie să ajungem în anumite locuri sau să atingem anumite obiective. Adevărata fericire poate fi atinsă doar cu inima, nu cu mintea, fiindcă doar inima știe să trăiască în prezent, fiind recunoscătoare pentru ceea ce este, mintea fiind doar un instrument prin care ființele umane ajung să conștientizeze rolul fiecărei experiențe în procesul desăvârșirii.
14 mai 2023
0
