Starea de neiubire vine din copilărie. Orfani sunt nu doar cei ce și-au pierdut părinții fizic, ci și cei care au avut tot, dar n-au simțit iubire, prețuire, protecție, acceptare necondiționată din partea celor care ar fi trebuit să le ofere și care, în toți acei ani erau ocupați cu propriile răni, cu propriile probleme, cu propriile ambiții. Adevărata casă e în adâncul tău și dacă acolo nu e cald, și pace, și liniște, nu poți simți că ești acasă. Că ești la fel cu cei care au o casă cu adevărat, pentru că sunt iubiți. Și-atunci umbli prin lume în căutarea unei case, pe care nu o găsești pentru că nu ai fost învățat ce e iubirea.
Pentru cei care nu s-au simțit iubiți în copilărie, iubirea doare. E ca un corp străin pe care încearcă să-l îndepărteze pentru că nu se regăsesc în ea. Se regăsesc în respingerile de care au avut parte, în critici, în nemulțumiri. Acolo se simt acasă, se simt în largul lor, e tot ce pot recunoaște în ei înșiși și care pentru ei reprezintă adevărata normalitate.
Scopul pentru care am venit aici e să iubim și să fim iubiți. Să dăruim și să primim iubire. Iubirea e cel mai mare dar pe care divinitatea l-a oferit oamenilor iar oamenii, în marea lor neiubire, caută subtitute care să le justifice existența: putere, bani, funcții, relații neautentice. Cu cât au mai mult, cu atât se îndepărtează de scopul real pentru care au venit.
Iubirea nu exclude posibilitatea de a accede în societate, ci ea conferă adevărata putere, liniștea necesară pentru a putea realiza idealuri mărețe, pe care tot iubirea le poate insufla. Pentru că iubirea vine de la Dumnezeu și, în lipsa ei, nu putem simți divinul din noi. Nu credem decât în lucrurile palpabile care, preț de o clipă ne dau falsa senzație de stabilitate. Dar adevărata stabilitate se află în noi, în iubirea din noi, în acel nevăzut ce ne apropie de cer.
Cum poate un orfan să se apropie de iubire? Să învețe iubirea? Acceptând în primul rând că e orfan. Că nu e ca ceilalți. Că trebuie să se ridice prin forțele proprii, să răzbată de unul singur fără să aștepte nimic din partea celor care nu au putut să-i ofere ceea ce el avea nevoie. Fără această detașare, nu e în măsură să accepte că nu a primit ce trebuia să primească, nu poate ajunge la convingerea că merită să iubească și să fie iubit. Se complace în aceeași stare de neiubire, așteptând să se întâmple ceva care să-l scoată din propria nefericire. Acel ceva care nu va veni niciodată, pentru că, singura cale de a ajunge la iubire, e să iubești. Și trebuie să începi cu tine însuți, prin a te iubi așa cum ești, cu propriile răni și neputințe, cu slăbiciunile menite să desăvârșească ființa umană.
