Suntem aici ca să greșim, să corectăm, să înaintăm. Nu să ne amăgim cu iluzia perfecțiunii. Suntem perfecți în imperfecțiunea noastră. Suntem perfecți când greșim, când ne corectăm greșelile, când înaintăm pe drumul nostru. Din această perspectivă, nu există greșeli, ci doar încercări ale sufletului de a se reîntregi, iar reîntregirea lui se face prin conștientizări. Iar pentru asta, avem nevoie de experiențe. Lucian Blaga se întreba într-una din poeziile lui de unde-și are raiul lumina și răspunsul lui a fost că „îl luminează iadul cu flăcările lui”. Acea stare de bine spre care tindem toți poate fi atinsă doar prin conștientizare, ce vine în urma încercărilor prin care trecem, pe care le numim greșeli, fiindcă, adesea, nu ne dau o stare de bine, sau pentru că așa ni s-a spus, sau pentru că am văzut pe alții care sunt bine și ne-am comparat cu ei, fără să știm că și ei, la rândul lor, au trecut prin stări mai puțin bune pentru a ajunge la acel bine. Abia după ce am evoluat și vedem lucrurile cu alți ochi realizăm că, de fapt, acele experiențe nu au fost de fapt greșeli, ci încercări necesare pentru a putea crește.
Tot ce avem de făcut e să înaintăm, depășind limitele mentalului, care scindează, separă, limitează, neavând o vedere de ansamblu. Avem nevoie și de mental pentru că el ne ajută să supraviețuim în această realitate și pentru asta avem nevoie de ghidarea lui pe parcurs, însă mentalul nu ajută când vrem să întreprindem ceva, fiindcă ne asaltează cu gânduri, adesea contradictorii, din dorința de autoconservare. Dacă am pune mentalul înainte când vrem să inițiem ceva, nu am ajunge să mai facem vreun pas, sau dacă-l facem, îl facem într-o direcție cunoscută, în care să greșim mai puțin, ori asta nu duce prea mult spre evoluție.
Sufletul e cel care ne ghidează spre experiențele necesare propriei evoluții și, ori de câte ori îl urmăm, ghidați pe parcurs de rațiune, suntem pe drumul nostru. Sufletul e cel care, de altfel, provoacă materializarea experiențelor din viața noastră, necesare pentru evoluție și care ne scot din zona de confort, însă intervine mentalul care încadrează experiențele în tipare învățate din experiențele anterioare, considerându-le greșeli, care ne împiedică să înaintăm.
Mergem, de exemplu, pe aceeași stradă, unde se află o groapă. La început, cădem în ea, apoi, pe parcurs, învățăm din acea experiență să o ocolim și nu mai cădem ca la început. Am evoluat, și astfel am învățat să fim atenți la gropi și să le ocolim dacă ipotetic ne-ar ieși în cale. Prin urmare, dacă am fi ascultat mentalul, ne-ar fi spus să nu mergem pe acolo, fiindcă este o groapă în care am căzut în trecut și ar fi înțelept să nu repetăm greșeala. Dacă l-am fi ascultat, am fi urmat un drum fără gropi, care ne-ar fi dat satisfacția că suntem perfecți. Dar atâta vreme cât nu am învățat să ocolim gropile, drumul urmat de mental nu ne ajută să evoluăm prea mult, ci să rămânem cu o lecție neînvățată, iar concluzia ar fi să nu ne aventurăm în necunoscut, fiindcă nu știm ce întâlnim în cale, mai bine rămânem în zona de confort, unde suntem în siguranță.
Prin urmare, atunci când cădem într-o „groapă” și rămânem cu gândul la acea experiență, e necesar să o repetăm, pentru a învăța mecanismele necesare transcenderii ei.
Adevărații premianți sunt cei care absolvă școala vieții cu provocările ei, cu inconstanțele și cu neprevăzutul ei și care nu se opresc niciodată din înaintare, conștienți că doar astfel pot curge împreună cu viața.
Trăind.
9 iunie 2023
0
