Am experimentat multe în viață, experiențe pe care mulți le-ar considera greșeli. Am simțit nevoia să le trăiesc, să le simt cu propriile simțuri. Toată lumea știe teoretic ce e viața, dar viața poate fi cunoscută doar în mod direct. Simțind-o. Palpând-o. Trăind satisfacții și dezamăgiri. Nu din cărți sau urmând sfaturile celorlalți. Fiecare experimentează diferit, trăiește și simte diferit.
A te aventura în propria viață înseamnă a păși pe propriul drum, a respira propriul aer. Nimeni nu poate trăi în locul tău. Nimeni nu poate simți în locul tău. Nimeni nu poate păși pe drumul tău. Nimeni în afară de tine.
Nu mi-a fost teamă să greșesc. Să aleg un scenariu din multele scenarii posibile, care simțeam că mi se potrivește mai mult într-un anumit moment și să îl urmez, integrându-l în propria viață și luând tot ce era mai bun din el apoi plecând mai departe, dacă simțeam că nu mai am de ce să mai rămân, conștientă și împăcată că am făcut tot ce se putea face la acel moment cu ce aveam la îndemână.
Nu am stat prea mult pe margine, fără să acționez, rămânând cu semne de întrebare legate de cum ar fi putut să fie dacă acționam sau cu regrete că nu am făcut-o. Am gustat fiecare experiență pe care am simțit-o necesară, am simțit-o ca făcând parte din mine, fără să am idei preconcepute, dictate de societate sau de alții care au trăit experiențe asemănătoare. Gustul unui fruct îl află fiecare doar când mușcă din el, nu ascultând descrierea făcută de alții, lamentările ori exultările altora care au gustat la rândul lor din fructul respectiv. Tot astfel ne dăm seama dogoarea unei flăcări apropiindu-ne de ea, simțindu-i fierbențeala. Unii au o toleranță mai mare, alții mai mică, pe care o descoperă doar experimentând, nu îmbrățișând experiențele altora. Până nu te arzi suficient de mult cât să înveți prin propriile simțuri la ce distanță trebuie să stai de o flacără, ca ea să nu ardă, ci doar să încălzească, nu ai învățat tot ce era de învățat despre flacără, iar sfaturile altora legate de pericolul apropierii de ea nu ajută prea mult.
Fiecare om e diferit, are o anumită experiență de viață și tot ce poate face să se cunoască mai bine și să-și aprofundeze experiența acumulată este să continue să trăiască și să experimenteze, să continue să evolueze în ritmul propriu, fără să-și pună piedici. Să repete o experiență de mai multe ori dacă simte că mai e ceva de aflat, să rămână suficient de mult concentrat pe ea cât să o integreze în propriile structuri, cât să învețe din ea tot ce e de învățat.
Calculele făcute dinainte, legate de avantajele și dezavantajele trăirii unei anumite experiențe de viață nu fac decât să întrețină starea de îndoială, fiindcă fiecare experiență are avantajele și dezavantajele ei și din fiecare avem ceva de învățat. Întrebarea este pe care dintre experiențe ne simțim mai dornici să o îmbrățișăm? Care ne cheamă mai mult cu cântecul ei? Cu care simțim că rezonăm mai mult? Pe care am regreta-o mai mult dacă nu am urma-o și nu am mai avea ocazia să o experimentăm în viitor?
Dacă ar fi să mă întrebați dacă am făcut greșeli în viață, aș răspunde doar că am experimentat. Am trăit numeroase experiențe și nu o consider pe niciuna dintre ele ca fiind o greșeală, ci o oportunitate pe care viața mi-a scos-o în cale și din care am învățat mai mult decât din cărți sau din sfaturile altora. Și chiar dacă ceilalți le-ar considera ca fiind greșeli, ar fi greșelile mele, pietrele de încercare pe care le-am trecut prin filtrul propriilor simțuri pentru a le putea depăși, pentru a merge mai departe, fără să rămân cu regrete și resentimente, care, pe măsură ce anii trec fără să valorificăm situațiile întâlnite, fără să încercăm să depășim ce este de depășit, devin tot mai multe și mai împovărătoare.
12 ianuarie 2024
Sursa foto: facebook
1
