Jurnal Virtual

Viețile mele prin Orient

 

Îmi va fi dor de Orient mereu. Dacă teoria reîntrupării, din ce în ce mai vehiculată în ultimul timp se adeverește, cred că am trăit multe vieți prin acele locuri, așa se explică familiaritatea pe care o resimt ori de câte ori intru în contact cu civilizația orientală.
Recunoscută de religiile orientale, dar negată de religia creștină și de cea islamică, teoria reîncarnării este susținută în comunitățile de spiritualitate și de asemenea, de mari filozofi cum ar fi Socrate, Platon, Pitagora, Nietzsche și de mari scriitori străini cum ar fi Alexandre Dumas și, totodată de mari scriitori și poeți români ca și Mircea Eliade, Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu.
Înclin să cred și eu, după un studiu de mai mulți ani în care am avut propriile îndoieli, că această teorie este adevărată, că ne naștem ori de câte ori este necesar pentru a învăța să măiestrim această realitate, în așa măsura încât să ne trăim viața într-un mod autentic. Viața nu se sfârșește niciodată, ea continuă la infinit și dacă o floare renaște în fiecare primăvară, oare omul, o ființă atât de grandioasă, nu are dreptul la mai multe vieți în care să împlinească tot ce are de împlinit, să trăiască experiențele necesare pentru propria sa evoluție? Astfel mi-am explicat și aparenta inegalitate între oameni, unii născându-se cu deficiențe fizice, dar, în realitate, toți sunt egali și experiențele dintr-o viață reprezintă doar o secvență din totalitatea vieților trăite de o anumită persoană. Pe de altă parte, familiaritatea pe care o resimțim în raport cu unele persoane, locuri sau experiențe pare tot un indiciu care vine în sprijinul acestei teorii.
Și totuși, chiar acceptând această teorie, e necesar să ne concentrăm pe momentul prezent și nu pe a afla amănunte despre alte vieți. Niciodată nu vom fi mai măreți ca în prezent, fiindcă prezentul e rezultatul tuturor experiențelor trăite de fiecare persoană până acum, al tuturor lecțiilor învățate. Prin urmare, concentrându-ne pe Aici și Acum aflăm răspunsuri și soluții la toate întrebările și încercările vieții.
❤️🥰🧳🎒🧭🧣🛳️🤗⚓🌞

Diana Lis


https://www.edituradarclee.ro/In-umbra-noptii
https://www.edituradarclee.ro/Destinul-orelor-tarzii
https://www.edituradarclee.ro/Printre-iluzii-si-forme

0

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *