Adevărata moștenire pe care o primim de la părinți este modul în care ne simțim cu preponderență în adâncul nostru. Prinți sau cerșetori.
Nu hainele luxoase sau cadourile care ni se fac, nu vacanțele în care suntem duși, nici faptul că suntem lăudați în fața altora, ci modul în care atitudinea celor mari ne face să ne simțim în raport de noi înșine, în raport de ceilalți.
Mentalitatea de prinț ni se inoculează prin apreciere constantă, prin valorizare și validare emoțională, prin grija față de modul în care ne simțim, prin sprijinul acordat în descoperirea și valorificarea propriilor talente, prin modul în care suntem încurajați să depășim eșecurile.
Aprecierea nu constă în laude neîntemeiate sau în absolvirea noastră de responsabilitate atunci când este cazul, fiindcă acestea nu sunt menite să ne crească și să ne facă să conștientizăm propria valoare.
Aprecierea înseamnă ca cei în a căror grijă ne aflăm să creadă în noi și să ne amintească mereu acest lucru.
Doar atunci pașii noștri în viață vor deveni siguri și apăsați, nu firavi și evitanți, ca și când ne-ar fi teamă să pășim pentru a nu greși.
Cealaltă mentalitate, cea de cerșetor ni se inoculează când suntem certați sau criticați constant, când suntem judecați și pedepsiți, când ni se atrage în permanență atenția asupra modului în care trebuie să ne comportăm pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor.
Toate acestea ne fac să ne simțim că nu suntem în regulă, că ceva lipsește, că ceilalți cu care suntem comparați sunt mai buni decât noi.
Suntem copleșiți de sentimente de rușine și vinovăție, care ne îndepărtează de cine suntem cu adevărat, transformându-ne în imitații cu care încercăm să-i mulțumim pe cei ce ne-au crescut, sperând ca astfel să fim văzuți și apreciați.
Tot acel gol interior creat de faptul că nu ni s-a dat voie să fim autentici crește cu anii, transformându-se într-un imens gol interior, care ne împiedică să fim, să ne bucurăm și să devenim cea mai bună versiune a noastră.
În interiorul nostru ne simțim devalorizați, căutând permanent validare din partea celorlalți printr-o privire, printr-un cuvânt, prin atenție.
Fac parte din a doua categorie. A fost nevoie să plec de acasă, să o iau de la capăt cu mine însămi, să mă reinventez, să acumulez experiențe și informații care să-mi arate cine sunt cu adevărat, pentru a reuși să-mi conștientizez talentele și să le valorific. Pentru a învăța că merit ce e mai bun de la viață, ca toți ceilalți.
Voi ce fel de moștenire ați primit de la cei care v-au crescut?
15.02.2025
