Devenim întregi doar când reușim să ne acceptăm imperfecțiunile.
Ne străduim prea mult să fim perfecți și oricât am încerca, nu vom reuși. Adevărata provocare este să învațăm să ne iubim cu calități și lipsuri, cu părțile estetice și mai puțin estetice, cu bucurii și tristeți deopotrivă. Să învățăm să ne iubim când plângem, nu doar când râdem. Când suntem respinși, nu doar admirați. Când am căzut și suntem acolo jos, încercând să ne ridicăm și să mergem mai departe. Când ceilalți ne critică. Să ne privim frumusețea în toate situațiile. Și puterea. Și talentul. Sunt acolo, așteptând să fie descoperite în orice împrejurare și situație dificilă.
Nu dor cuvintele care ne critică. Nu doare atitudinea celor care încearcă să ne arate că suntem mici și neînsemnați. Nu doare faptul că am căzut și că realizăm cât de jos am ajuns căzând.
Doare că ochii noștri nu știu să vadă propria frumusețe așa cum este ea, imperfectă, într-o continuă schimbare și transformare. Doare că nu reușim să îndepărtăm din gând și din suflet cuvintele și gesturile care ne-au rănit, pentru că ne e greu să acceptăm că adevărul suntem noi și adevărata noastră esență, nu evaluările celorlalți. Doare că nu suntem acolo cu noi, pansându-ne rănile, depășind rușinea și fricile, respingerea și abandonul. Dor toate acele părți neintegrate din noi, pe care le evităm pentru că ne este rușine de ele. Doare că am uitat greutățile prin care am trecut, scurtele momente de regăsire, în care ne-am spus de fiecare dată că nu vom mai renunța la noi și la visele noastre. Și totuși am renunțat.
Tot ce avem de făcut e să ne privim mai atent. Să vedem în părțile mai puțin frumoase șansa de a ne iubi pe de-a-ntregul, fără excepții, fără regrete și fără așteptări nerealiste. Șansa de a vedea în slăbiciunile și neputințele noastre pașii pe care-i avem de urmat spre propria evoluție.
Dacă am fi atenți la noi înșine în fiecare zi, dacă ne-am privi în întregime, fără să ne ascundem așa-zisele defecte în spatele unei perfecțiuni iluzorii și nerealiste, dacă am lua fiecare defect și imperfecțiune și le-am găsi un rost, acceptându-le și integrându-le în ființa noastră, ne-am desăvârși cu adevărat frumusețea, al cărei farmec constă în descoperirea propriei unicități, a puterii ce vine din interior și este menită să transforme metalul în aur, defectele în calități.
Criticile și atitudinile celorlalți care ne rănesc și ne îngenunchează au rolul de a scoate la iveală aceste aspecte neintegrate din noi, pe care am refuzat să le vedem deși erau acolo, aspecte care se cer a fi integrate, desăvârșindu-ne astfel propria unicitate. Integrând cu răbdare și compasiune aspectele neintegrate din noi, nu fugind de ele, întregim puzzle-ul ființei noastre, umplând golurile lăsate de propria ignoranță, evitând ani la rândul părți din noi, devenind puternici cu adevărat și ancorați în esența noastră.
24.09.2024
